Era o simplă cărăruie, acum un secol. Un drumeag bolovănos, îngust cât pentru un cal, de pe care piciorul putea aluneca în hăurile care se căscau la un pas distanță. „Poteca dracului”, cum bine își merita porecla în acei ani, este, în România de azi, Transalpina, șoseaua care trece prin Munții Șureanu și pentru care motocicliștii din Norvegia sau bicicliștii din Olanda bat drumul până aici, s-o vadă.
Privită pe hartă, Transalpina nu are nimic ieșit din comun. Drum de altitudine, drum de munte, nu pare a fi mai ademenitor decât, de pildă, șoselele din Maramureșul istoric. Există, însă, două dimensiuni care fac din bătrânul drum Transalpina șoseaua celor mai bune călătorii: istorie și personalitate.
Istorie, pentru că există mai multe ipoteze și legende în spatele acestei fabuloase căi de acces. Se spune că încă din antichitate exista drumul, când armata romană l-ar fi construit pentru a trece Carpații în războaiele cu dacii.
O altă ipoteză vine dintr-un veac mai recent, mai precis din secolul al XVIII-lea, când se crede că localnicii și-au adunat forțele pentru a săpa împreună acest drum, esențial pentru a trece munții cu mărfurile și turmele lor. Mult mai târziu, în timpul primului război mondial, se spune că trupele germane ar fi construit și pietruit drumul, pentru a servi în scop militar. Însă momentul cert de naștere și consacrare a drumului, ca mod unic de străbatere a Meridionalilor, a fost anul 1938, când Regele Carol al II-lea l-a inaugurat în prezența suitei sale regale, fiind și motivul pentru care Transalpina e intitulată, azi, Drumul Regelui.
Câțiva ani mai târziu, de-a lungul celui de-al doilea război mondial, germanii au consolidat drumul, rămânând astfel inclusiv până în anii ‘60-‘70, când slogane naive ale reclamelor Televiziunii Române („posesori de autoturisme, nu scăpați ocazia de a escalada Carpații pe patru roți!”) îi îndemnau pe români să-l încerce.
Personalitate, fiindcă Transalpina e totodată energică, epuizantă, odihnitoare, imprevizibilă, provocatoare. Față de orice alt drum din țară, Transalpina cuprinde toate elementele pe care ar trebui să le aibă o călătorie cu satisfacții complete: ulițe rustice cu case vechi, românești, umbrite de stejari în Mărginimea Sibiului; lacuri de munte de la Șugag în sus; turme de oi și de măgari, din loc în loc; brazi cu cetini aplecați peste drum, pe porțiuni de zeci de kilometri; serpentine hipnotizante, în gol alpin, între Obârșia Lotrului și Rânca.
Lungimea Transalpinei este de 141 km, fiind de fapt șoseaua care leagă orașul Novaci, din județul Gorj, de orașul Săliște, din zona Mărginimea Sibiului, adică din județul Sibiu. Prin urmare, Transalpina coincide parțial cu DN 67 C, mai exact din punctul în care, coborând din Mărginime, ajunge în satul Șugag. Așa că, dacă acceptăm că Transalpina se numește Drumul Regelui, atunci ea nu pornește, cum s-ar crede, din Sebeș, doar pentru că de acolo începe DN 67 C, ci din Săliște. Trece prin Poiana Sibiului, Jina și Șugag, după care continuă, în urcare, înspre Obârșia Lotrului și Rânca. Atinge, în Pasul Urdele, 2.145 m, ceea ce îi acordă titlul de cea mai înaltă șosea din România. Mai înaltă decât însuși Transfăgărășanul.
Azi, șoseaua netedă, albastră, suficient de lată care pleacă din Transilvania județului Sibiu și ajunge în Oltenia județului Gorj e, practic, șoseaua care sparge norii. Șoseaua șoferilor care nu se mai satură de mers și a motocicletelor cu numere din alte continente.
