Cabana vara - banner-SEO

cabanale "pași liberi"

O cabană, la munte, nu înseamnă gresie albastră, inox și zugrăveală roz. O cabană, la munte, e ceea ce nu găsești la oraș. E lemn curat. Lemn cât vezi cu ochii. Lemn decorativ, lemn structural, lemn care poartă, în el, duhul pădurii din care a venit. O cabană, la munte, este intenționat imperfectă, ca să poată fi, prin cuiele sale strâmbe și prin dușumeaua care scârțâie, perfectă. Iată, așadar, cabanele noastre. Cabanele „Pași Liberi”, din Poarta Raiului, dedicate celor ce înțeleg muntele.

 

Le-am făcut cu mâna noastră, cum am știut noi mai bine. Nu sunt perfecte – nici nu ne-am dorit să fie –, sunt doar primitoare. Prin mobilierul de peste 100 de ani, prin pavajul interior antichizat, prin contrastul între încăperea imensă și cea măruntă și prin ferestrele vechi, de lemn, cabanele noastre îmbină rusticul cu eleganța vintage. De ce? Pentru că lemnul, această entitate vie, e odihnitor. După o zi istovitoare de umblat pe munte, nimic nu e mai plăcut decât să ajungi în cabană, să fie cald și să te cufunzi în decorul de mobilă veche. Credenț, servantă, comodă, consolă, dulăpior, masă, colțar, tablou, lampadar – totul e autentic, totul miroase a lemn masiv.

 

Nu e chiar veche (mai exact, e din 2017), dar, în raport cu noile cabane A-Frame, noi așa îi spunem acum: „cababa veche”. E făcută 100% de mâinile noastre, astfel că ne asumăm micile ei imperfecțiuni. Pe care, oricum, am vrea să le priviți ca fiind rustice: o fereastră veche, un ciubăr pe post de cadă de duș, o balustradă inexactă. Iată ce vă așteaptă aici:

- 1 cameră cu pat matrimonial (16 mp), la etajul 1, potrivită DOAR pentru 2 persoane. Include baie privată și un balcon cu priveliște înspre masivul Șureanu

- 1 living spațios, la etajul 1, cu TV Smart

- utilități: baie privată în cameră, bucătărie complet utilată cu electrocasnice, zonă de servit masa, living-room la parter, Wi-Fi gratuit

Restul camerelor din cabană sunt doar pentru monitorii școlii de schi „Pași Liberi” și personalul care are grijă de cabană. De asemenea, la parter avem centru de închirieri schiuri și snowboard, precum și centru airsoft.

 

Dacă ar fi să adunăm, într-un singur cuvânt, tot ceea ce înseamnă această cabană, de tip A, cuvântul ar fi „cald”. Cald nu neapărat din punct de vedere termic, deși avem încălzire în pardoseală, ci cald ca detaliu, ca textură, ca ambianță, ca tonalitate, ca tot. De la primele detalii, până la ultimele, ne-am străduit ca lucrurile să fie primitoare, în Cabana 3. Totul e rustic înspre elegant, totul e vechi și atent selecționat, astfel încât nimic să nu fie lucios, sclipicios, opulent sau rece. Ne place atmosfera modestă, rustică. Ne place muntele.

 

Din cele patru cabane A-Frame pe care le vedeți în poze, doar una e gata. Vor fi și celelalte, la vremea lor. De fapt, una o va produce pe cealaltă. Iar această primă cabană, ce poartă numărul „3”, e încăpătoare pentru șase oameni. De fapt, iată ce și cum:

- mansardă (12 mp): pat matrimonial, pentru 2 persoane

- parter (48 mp): colțar „U”, extensibil (2 persoane) și canapea extensibilă (2 persoane)

- utilități: baie, bucătărie complet utilată cu electrocasnice, zonă de servit masa, living-room, TV Smart cu ecran plat, Wi-Fi gratuit

- terasă (12 mp)

 

Așadar, 72 mp desfășurați. Sunt dimensiunile acestui apartament rustic, gândit pentru familie sau grup compact, în care sper să petreceți clipe de refugiu. Suntem între brazi, departe de manele, de grătare gălăgioase, de trafic nervos, de chefuri deranjante, într-un colț retras al zonei căreia, nu întâmplător, îi zice Poarta Raiului.

 

Cabana 3, tip A-Frame

1.000 lei / noapte (luni – joi)

1.200 lei / noapte (vineri – Duminică)

 

Cabana „veche”

300 lei / noapte

 

Pentru ambele cabane, sejurul minim este de 2 nopți.

 

Intri în baie, încui ușa după tine, pui hainele în cui și deschizi ușița de lemn a ciubărului. Pentru că în ciubăr vei face duș.E un butoi înalt, imens, dincolo de care nu mai vezi nimic. Ești ascuns în el, ca într-o căsuță tainică, înconjurat de doagele udate deapa caldă. Iată ideea noastră de duș, aplicată în fiecare dintre cele 3 băi. O idee unică, marca „Pași Liberi”.

 

Cabana „veche”

Cabana 3, tip A-Frame

TOP