Dacă îți plac călătoriile prin munți, dar nu știi pe unde ai putea să mergi fără să te pierzi, vino cu noi. Oferim tururi ghidate pentru mașini 4x4, pe trasee din Munții Șureanu. Trasee retrase, ultrapitorești, rar umblate, dar perfect accesibile pentru orice tip de SUV, inclusiv pentru așa-zisele SUV-uri „de asfalt”. Vom fi alături de tine la orice pas, ca ghidaj și asistență tehnică, pentru a fi siguri că ne întoarcem acasă cu mașinile doar murdare, nu și avariate.

Ca să poți veni cu noi, trebuie să îndeplinești două condiții. Unu, mașina ta să fie SUV 4x4, ceea ce înseamnă că poți veni fără probleme cu un RAV-4, Duster, Freelander, X3, Santa Fe, Sorento, XC90, CR-V, etc. Doi, să ai combustibil suficient în rezervor, pentru cel mult 10 ore de mers.

Iar asta nu e tot. Pe lângă faptul că, pe la mijlocul zilei, punem la cale un mic prânz pe pătură, cu mâncare tradițională „din brișcă” (slănină, ceapă, brânză, etc.), din care să ne înfruptăm cu toții, vă mai oferim ceva. Putem organiza, la cerere, bătălii airsoft, chiar acolo, pe traseu. Aducem cu noi uniformele militare, protecțiile și, bineînțeles, armele! Cu alte cuvinte, împletim condusul, mâncatul și luptatul, astfel încât să ne placă maxim și să nu uităm nici unul dintre noi ziua petrecută împreună!

... ghidaj pentru tururi auto 4x4, pe trasee unice, pline de pitoresc

... ghidaj turistic pentru toate obiectivele aflate pe traseu

... bătălii și poligon airsoft, pe traseu

... asistență tehnică și, la nevoie, tractare

... dotare individuală cu stații de emisie-recepție

... remorcare cu troliu profesional, în eventualitatea unui blocaj auto pe traseu

... prânz tradițional, „din brișcă”, chiar pe traseu

... 2 sticle apă plată / mașină participantă

... filmare HD și fotografii profesionale, atât în mers, cât și pe perioada staționărilor. Fiecare participant va primi, la câteva zile de la efectuarea turului, atât fotografiile, cât și un film personalizat

... traseele noastre au durate diferite, între 6-10 ore și străbat Munții Șureanu, fiind perfect accesibile pentru orice SUV cu tracțiune integrală

... pentru că airsoft e cel mai tare joc de echipă pe care ți-l poți imagina.

... pentru că fuga prin pădure, trasul cu arma și emoția ascunderii după crengi scot răul din tine. Exorcizează avocatul stresat, medicul epuizat și it-stul insomniac.

... pentru că airsoft-ul e un super-upgrade al jocului cu cornete. Ca un fel de pac-pac din copilărie, adus la cel mai înalt nivel de profesionalism al echipării.

... pentru că airsoft nu e paintball. Nu te umpli de vopsea (airsoft-ul e cu bile micuțe, de 6 mm), nu doare și, mai ales, totul ține de fairplay-ul de a recunoaște că ești lovit.

... pentru că e fain să te ascunzi și să te ferești de bile. Adică să nu fii împușcat.

... pentru că e la fel de fain să fii împușcat și să simți pișcătura aia, de parcă te-a pleznit un cauciuc de praștie;

... pentru că e sănătos să alergi, să urli, să te arunci pe jos, să faci echipă cu oameni reali, decât să faci cearcăne la tastatură, pe shootere virtuale.

... pentru că, în adâncul nostru, suntem toți Rambo.

* opțional:

1) bătălii airsoft pe traseu. Tarif: 60 lei / persoană (armă, 250 bile, protecții, uniformă militară). Numărul de persoane doritoare trebuie comunicat înainte de efectuarea traseului.

2) poligon airsoft pe traseu. Tarif: 30 lei / persoană (armă, 250 bile, protecții). Numărul de persoane doritoare trebuie comunicat înainte de efectuarea traseului.

* dacă participanții doresc organizarea de jocuri airsoft pe traseu, acesta va fi mai scurt cu 3 ore, pentru a ne putea încadra în durata maximă de 10 ore.

TOP