ACCES

Dintre toate drumurile românești care te pot irita – și aș enumera aici cei 15 km de la Sebeș la Alba, cei 48 km de la Ilia la Făget sau centura capitalei – porțiunea de 18 km, cu care se încheie drumul spre Șureanu, este tipică. Este, pe scurt, drum forestier și, deși pe timp de iarnă se fac eforturi zilnice pentru deszăpezirea lui, totuși el nu arată ca asfaltul. Cu toate astea, se poate ajunge cu orice mașină, sus acolo. Iar dacă vei rămâne blocat pe drum, nu te teme. Întotdeauna se va găsi cineva care să te ajute.

Și, totuși – ca întotdeauna când ceva frumos se află la capăt –, drumul spre Șureanu merită toți nervii. Din cei 80 km, de la Sebeș la Șureanu, doar ultimii 18 sunt problematici (gropi, gheață, șleauri, etc.), așa că păstrează-ți resursele de răbdare strict pentru acea porțiune. Mai jos, vă prezentăm starea acestui drum, pe tronsoane, pe timp de iarnă. Pe timp de vară nu are nevoie de comentarii – este practicabil fără nici un fel de dificultate, chiar dacă, vara, gropile se simt mult mai puternic în suspensiile mașinii...

mai jos...

Rută unică spre Domeniul Schiabil Șureanu

Sebeș – Șugag – lacul Oașa (pe DN 67C Transalpina), de unde faci dreapta pe drumul forestier care trece prin zonele mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului

Distanță Sebeș – pârtii: 80 km. Durată fără popasuri: 2 ore

Starea drumului, pe tronsoane

Sebeș – Oașa (62 km): asfalt curat. Mici gropi, ici-colo, ca pe orice șosea românească – dar nimic îngrijorător. Totuși, când ninge, vei întâlni porțiuni cu gheață, care te pot pune în dificultate dacă anvelopele sunt uzate. Lanțurile: necesare doar dacă zăpada de pe asfalt depășește 10 cm.

Oașa – Luncile Prigoanei (12 km): de aici începe drumul forestier, care, culmea, pe timp de iarnă e mult mai bun decât vara. Da, este acoperit de zăpadă, dar are suficiente refugii, este lat cât pentru două mașini și, deci, este practicabil chiar și fără 4x4 sau lanțuri. Lanțurile: necesare, de regulă, începând de la baraj.

Luncile Prigoanei – Poarta Raiului (4 km): aici au loc, uneori, blocajele rutiere, create de mașinile fără lanțuri sau de șoferii care nu știu să conducă pe zăpadă. Deși e deszăpezit frecvent și are refugii, drumul este ușor abrupt și are, uneori, gropi și șleauri. Fără lanțuri, dacă vei fi blocat pe urcare, va fi mai greu să te urnești. În plus, tronsonul este îngust și are curbe fără vizibilitate. Lanțurile: obligatorii.

Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (2 km): deși vorbim, deja, despre cota 1.600, această ultimă parte este, de regulă, cea mai bună dintre toate tronsoanele. Vei mai întâlni gropi și șleauri, dar semnificativ mai puține decât pe tronsonul anterior. Din nou, cuvântul-cheie este calmul rutier. Lanțurile: obligatorii.

Despre lanțuri. Nu te încrede nici în 4x4, nici în 2x4; lanțurile sunt „sfinte”. Dacă le vei monta, vei scăpa de griji. Dacă nu, atunci așteaptă-te fie să te împingă alții, fie să ajungi în șanț. Poate sună radical, dar este o realitate zilnică, la Șureanu. De asemenea, dotează-te cu lanțuri potrivite pentru profilul roților și, mai ales, fă acasă o probă de montare. Cea mai frecventă imagine, pe drumul care duce la Șureanu, e cu șoferul care ridică lanțurile în aer, încercând să le priceapă. Iar când le pune pe roată, le încurcă, le dă peste cap, le croșetează.

Despre gardă. La Șureanu se urcă și cu Tico. Lucru dovedit. De fapt, se urcă cu orice tip de mașină, oricât de joasă, oricât de slabă, atâta timp cât are lanțurile montate.

Despre... volan. Mai importantă decât eficiența autovehiculului e, firește, eficiența șoferului – o eficiență înțeleasă nu în sens sportiv, ca „performanță”, ci în sensul prudenței și al calmului rutier. Cu alte cuvinte, drumul forestier de la barajul Oașa la pârtii nu este sub nici o formă traseu de concurs off-road, ci unica rută prin care se ajunge la Șureanu. Eventualele bravade 4x4 se vor solda, inevitabil, cu blocaje, derapaje în șanț, tractări.