banner-001

echipa "pași liberi"

ban-2000

scopul nostru în viață e ca voi să vă petreceți timpul liber cu folos

PREV
NEXT

Suntem echipa „Pași Liberi”, din Munții Șureanu, iar scopul nostru în viață e ca voi să vă petreceți timpul liber cu folos. De-a lungul anilor, am creat multe produse turistice, unele de iarnă, altele de vară, dar toate la munte. Credem în munte, la fel cum credem în mișcare. Amândouă la un loc sunt esențiale pentru omul de azi, așa că imaginea pe care voi o puteți avea în minte, când vă gândiți la noi, este cu niște „unii” care umblă pe munte. Atât pe zăpadă, cât și pe iarbă verde.

Pe zăpadă

Când ninsorile încep să cadă, iar plaiurile se acoperă, pas cu pas, de omăt, niște clăpari se aud în zăpadă. Sunt ai noștri. Noi, monitorii școlii de schi „Pași Liberi”, suntem acolo de la prima zăpadă adevărată, din decembrie, până la ultima, în martie. Ne veți găsi îmbrăcați în tradiționalele noastre costume albastre. Ne veți găsi gata de lucru, pe pârtie, pentru că deviza noastră este simplă: „vii paltonar, pleci schior”. De asemenea, iarna vă oferim cel mai mare centru de închirieri din Șureanu, aflat în zona Poarta Raiului, la cabana „Pași Liberi”. E un centru cum nu ați mai văzut până acum: ultra-rustic, imens, primitor.

Pe iarbă verde

Lunile călduroase, însă, aduc haine subțiri, bocanci și șapcă în cap. Adică outfit-ul de vară, care se potrivește de minune cu tot ce facem noi: drumeții pe munte, excursii 4x4, tabere de vară, teambuilding-uri, workshop-uri, jocuri de cabană, airsoft și cinema de munte. Și facem toate chestiile astea pentru ca voi să aveți ce face, la munte. Să vă bucurați de natură prin mișcare și distracție sănătoasă. Să vă cunoașteți mai bine între voi. Să vă placă să fiți unii cu alții. Să vă întoarceți acasă nu cu ficatul umflat, ci cu inima plină de experiențe faine, alături de oameni faini.

 

 

Ce înseamnă „Pași Liberi”?

Un singur lucru: libertate de mișcare. Libertate pe schiuri, libertate prin iarbă. Bine ai venit pe site-ul celor liberi.

Florian-Rareș Tileagă: 35 ani. Absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca (UBB), critic de teatru și film, monitor schi, instructor echitație, fotograf, jurnalist, scriitor, coordonator airsoft

Simona Tileagă: 24 ani. Absolventă a Facultății de Drept din Cluj-Napoca („Dimitrie Cantemir”), monitor schi, instructor echitație, fotograf, coordonator airsoft

Hai să ne cunoaștem!

Orice ar fi – că vrei lecție de schi, bătălie airsoft, drumeție, tabără de vară, cinematecă, etc. – dă-ne un semn în orice zi, dar neapărat după ora 19.00. Până la acea oră e posibil să fim pe teren, făcând toate chestiile de mai sus și, deci, e posibil să nu putem răspunde la telefon sau e-mail. Așa că... puțintică răbdare! După ora 19.00 suntem 100% la dispoziția ta.

TOP