Ca să schiezi, trebuie să fie zăpadă. Ca să fie zăpadă, trebuie să ningă. Simplu, nu?
Ei bine, nu. Ca să schiezi, trebuie să vrei. Ca să vrei, ai nevoie de curaj. Ca să ai curaj, ai nevoie de monitor. Unul bun, tehnic, rațional.
Fără false modestii, noi, cei de la „Pași Liberi”, fix așa suntem. SCHImbă-ți viața cu noi!
Cu toate că de numele lui se leagă crearea școlii „Pași Liberi”, pe care a dezvoltat-o până într-acolo încât a devenit un brand al Munților Șureanu, Rareș nu este, însă, un tip prea deștept. În schimb, e descurcăreț. Iată, mai jos, justificarea celor două verdicte.
Era iarna lui 2011. Rareș urma să aibă prima sa lecție, ca monitor. Pe ușa căsuței lui a intrat o familie: tata, mama, fiica. Pe toți i-a luat. Lecție de grup, deh, monitor capabil. Dar ce-i trece lui prin cap? Cum la acea vreme locuia în Luncile Prigoanei, s-a gândit să nu-i ducă din prima pe bieții clienți la pârtie, de frică să nu cadă la teleschi... „Hai să improvizez aici un teleschi”, își zice. Pune mâna pe o funie, îi leagă în capăt un băț, care să facă 90 grade cu funia și să poată fi pus între picioare, ca o crosă de teleschi. Leagă funia de portbagajul Loganului său, se duce la client, îi pune bățul între picioare, ș-apoi țin’te nene...
Cară-i în sus, cară-i în jos, pornește de pe loc, trage-i brusc, fă curbe. Ăștia, bieții de ei, când se țineau bine, când urlau să o lase mai încet, când se împrăștiau pe după Logan. Domnu’ monitor, cu capul scos pe geam, comunica cu ei în permanență: așa-așa, ține-te bine, îndreaptă spatele, nu crăcăna! Vreme de o oră i-a tot tras pe drum, după care a decis: sunt pregătiți de pârtie. Spre șocul lui, urcarea lor la teleschi a fost un succes. Din prima. Păi ce, te pui cu Loganul?
Alex e inconfundabil. Cârlionții negri, pielea de bebe, ochii pătrunzători și statura puternică trădează originile amestecate ale lui Alex: de trib african, cu esențe de Cugir. Sunt date genetice care se reflectă, pe pârtie, în săriturile nebune pe care le face în powder, în vitezele amețitoare, în eleganța coborârii, în tot. Cât despre lecții, zici că e altul, nu Alex.
Dintr-o dată, se preface într-un omuleț calm, cu voce blândă de bătrânel răbdător, care știe ce e de făcut. Imprevizibil dar isteț, într-o ureche dar atent la detalii, vitezoman dar cu multă răbdare la purtător, Alex le are pe toate. Nu la țigle ne referim.
E frumosul școlii. Și, mai ales, feblețea fetițelor între 5 și 40 de ani, care se îndrăgostesc de el după cinci minute de lecție. Profesor de educație fizică, Paul este, de fapt, profesor în orice. La cântat (are un talent unic de a maneliza, pe loc, orice melodie decentă), la dansat, la făcut glume și, mai ales, la predat schiul alpin pe orice pârtie și pe orice viscol.
Îl veți recunoaște după statura masivă, care-l face să aibă o poziție impresionantă în carving agresiv. Este cel mai rapid dintre noi, dar și cel mai puternic, motiv pentru care căzăturile lui ocazionale seamănă, mai degrabă, cu camioane care zboară de pe autostradă.
E mezinul trupei, dar asta nu-l face nici pe departe mic. E copt la cap și zdravăn la corp, e cât încape fibră musculară de clujean get-beget. Crescut încă de mic pe brațele monitorești ale lui Rareș, Răzvan a purtat ani de zile vesta de cursant, până în ziua în care a apucat să o îmbrace pe cea de monitor. Aproape că i-a dat o lacrimă. Și nouă, la fel, bineînțeles. Deci,Răzvan, crescut ca un brăduț în pepinieră, e tot ce trebuie să fie un monitor „Pași Liberi”: crescut de noi, format de noi. O bucurie să îl vezi pe pârtie.
Denis, timișoreanul nostru, este calmul trupei. De fapt, calmul lui este, în esență, calmul stâncii pe care plouă și ninge și fulgeră de mii de ani, fără ca stânca să zică ceva.De aici, o răbdare imensă pentru picioarele ezitante ale cursanților săi, indiferent că vorbim de ăl cu țâța-n gură sau de ăl cu barba sură.
Le-ar plăcea, colegilor lui, să aibă maturitatea lui Denis; o vreme s-au chinuit ei, dar nu le-a prea ieșit. Așa că au renunțat. E Denis om mare cât pentru toți la un loc. Dar și când se enervează...
Nu e încă monitor. E aspirantă. În devenire. Adică aspiră, cu aspiratorul sufletesc pornit la maxim, să devină monitor „Pași Liberi”. Ea ar fi vrut de pe la 14 ani să îi dăm geaca și
pantalonii, dar am zis că e totuși prea de tot. N-avem așa mărimi mici. Așteptăm până
împlinește 18.
Ca și Răzvan, Raluca a fost pregătită încă din fragedă pruncie de Rareș, care a trebuit să-i suporte an de an apucăturile de „șefă”. Pentru că, da, Raluca are structură nativă de lider. Așa că, până când o să uzurpe tronul lui Rareș, Raluca face ce știe ea mai bine: schiază bine, tare, tehnic, precis, urmând ca în scurt timp să devină, cu acte în regulă, monitor „Pași Liberi”.