Ultimele zile din decembrie 2009 au adus, pe harta schiului românesc, un nume nou: Șureanu. Eram acolo când s-a pornit cablul pentru prima oară și eram fericit că schiez, în sfârșit, pe acest munte pe care îmi doream de mult să schiez. Nu era încă nici curent, nici pensiuni, nu era nimic. Dar știam, cum știu și acum, că Șureanu e un munte de aur. Aur alb. Un munte pe care zăpada stă atât de mult și atât de bine, încât sfidează floricelele care apar, în aprilie, prin alte stațiuni.