Dar hai să coborâm cu picioarele pe pământ și să vedem, dincolo de această posedare, ce trebuie să știm când dăm banii pe schiuri, clăpari și bețe. Nu m-aș întinde cu discuția la tot ce e echipamentul de schi (adică inclusiv îmbrăcăminte și protecții) și nici nu dau nume de mărci, fiindcă tot ce găsești azi în magazinele de specialitate sunt echipamente de încredere pentru ceea ce înseamnă schiul, ca agrement. Așa că nu crede în paradele de știință ale celor care vor să pară niște guru ai echipamentelor, spunând de pildă că Atomic (doar fiindcă e una dintre cele mai vizibile mărci pe pârtii) e firmă comună. Încearcă să ai discernământ, tehnologia e un cuvânt mult mai deștept decât noi. În sfârșit, iată, mai jos, un fel de ABC al cumpărătorului de schiuri...
„Cât de lungi?” E primul lucru la care te gândești când intri în magazin. Păi, lungi în funcție de cum schiezi și de zăpada pe care schiezi, așa că întrebarea trebuie să fie un pic altfel: „cât de bun sunt și cât de lungi, înguste și rigide trebuie să fie?” Sunt chestiuni strâns unite, toate depinzând de stilul de schi, de abilități și de zăpada în care te dai, indiferent că ești bărbat, femeie sau copil.
Cele mai potrivite, aici, sunt schiurile piste (de pârtie), obligatorii pentru începători, dar și cele all-mountain, preferate de majoritate, fiindcă poți intra cu ele în aproape orice tip de zăpadă. Pe scurt, vorbim despre vestitele schiuri carve, care pe pârtie se simt perfect prin faptul că alunecă pe canturi, prin ocoliri pe care le dictează în mod natural forma curbată a schiului. Sunt acele schiuri înguste în talie (65-85 mm, cu radius între 10-16 m), dar late la vârf și coadă. De fapt, cu cât sunt mai înguste la mijloc, cu atât ocolirile vor fi mai iuți, mai „pișcate” și pe rază mai mică (în genul slalomului special). Cu cât sunt mai late în talie (75-99 mm, cu radius între 15-20 m, caz valabil pentru tipul all-mountain), cu atât virajele vor fi mai lungi, în genul slalomului uriaș.
Dar cel mai mult contează lungimea schiurilor, pentru că de ea depinde viteza. Dacă sunt scurte (între bărbie și nas, recomandate începătorilor), îți folosesc la viraje cu rază medie și viteze moderate. Atenție, sunt instabile la viteză mare, căci pot vira involuntar din cauza curburii adânci din talie. Pentru viteze mari, pe pârtie bătătorită, ai nevoie de o talie mai lată a schiului și de lungimi între nas și frunte. Cât despre rigiditate, ea trebuie să fie redusă pentru începători (pentru viraje la viteze mici) și pronunțată pentru avansați (ca să evite vibrația la viteze mari). Și, important: cu cât ai mai multe kilograme în plus, cu atât schiurile trebuie să fie mai lungi, pentru control în ocoliri. Reciproca e valabilă.
Adică în powder, zăpadă brută, zăpadă înghețată. Adică schi extrem. Aici, doar experții ar trebui să aibă acces, pentru că tot ce nu e bine asimilat tehnic pe pârtie bătătorită se răzbună în off-piste. Așa că schiurile pentru powder se pot numi schiuri pentru experți, capabili să schieze oriunde în afara pârtiei (cu mențiunea că nu oricine, pe care îl vezi în off-piste, e obligatoriu expert...).
Vorbim despre schiurile freeride și big mountain (inclusiv despre schiurile de tură, cu legături detașabile, dedicate tehnicii telemark), care au cunoscut cea mai vizibilă evoluție de aspect în ultimii ani. Sunt mai late (105-130 mm în talie, pentru a pluti în zăpadă), mai lungi (pentru viraje largi, deci să treacă de nivelul frunții) și mai elastice la extremități, pentru a putea flexa cu ușurință la ieșirea din powder. De fapt, nevoia de a pluti rapid în zăpadă afânată a generat, recent, un soi de aspect invers: celebrul reverse sidecut, prin care schiul e mult mai lat în talie decât la extremități.
Într-un cuvânt, freestyle. Ușor de controlat în snowpark, pe pârtie și în powder, ele sunt așa-numitele schiuri twin-tip, arcuite la vârf și în coadă. Sunt perfecte pentru acrobații, sărituri, aterizări cu spatele, dar și pentru monitorii de schi, care au nevoie de coborârea cu spatele în timpul lecțiilor. Sunt aproape la fel de versatile ca schiurile all-mountain, putând oferi experiențe bune atât în powder, cât și în carving-ul pe pârtie. De obicei, au lățimi măricele în talie (peste 110 mm), iar raportul între lungimea lor și înălțimea schiorului e aproximativ ca în cazul celor all-mountain.
Aici, confortul e literă de lege. Nu uita că vei sta ore în șir cu clăparii în picioare, așa că cel mai mic semn de disconfort, când probezi în magazin, va rezulta în dureri pe pârtie. Caută nu marca și culoarea, ci modelul bun pentru picior. Atenție, clăparii se probează cu o singură pereche de șosete, preferabil de schi. Degetele trebuie să atingă, ușor, vârful din interior înainte să închizi clăparul și, după ce-l închizi și apeși cu tibia pe limba clăparului, laba piciorului trebuie să se deplaseze în spate, nemaipermițând degetelor să atingă vârful; totodată, călcâiul trebuie să rămână fix în toate mișcările de flexare.
La final, clăparul trebuie să pară mulat pe picior, deci fix dar nu incomod. Ține cont și că, treptat, căptușeala lui se restrânge datorită căldurii piciorului, așadar nu cumpăra un clăpar ale cărui cleme le poți strânge la maximum în magazin. Cât despre bețe, e simplu: alege-le pe cele care permit brațelor să formeze unghi de 90 de grade, când te afli cu clăparii fixați pe schiuri. Altfel, te pot incomoda și chiar accidenta.
Radius (adică raza de ocolire sau turning radius) ține în mod direct de lățimea schiului în talie. Radius-ul este raza cercului imaginar pe care schiul, grație formei scobite, l-ar produce într-o curbă, în clipa în care schiorul aplică greutate pe canturi.
Cu cât greutatea va fi mai mare, cu atât virajul va fi mai scurt. De pildă, vei face ocoliri scurte cu un radius între 10-16 m și ocoliri largi cu unul de 16-25 m. De fapt, radius-ul oferă carving, care nu e decât valorificarea formei carve a schiului. Altfel spus, nu tu ești cel care schiază; schiul te schiază pe tine.
Nu trebuie decât să aplici greutate pe schiuri, să înclini genunchii iar schiul va ocoli în mod natural; practic, nu mai pierzi viteza în ocolire, ba chiar o mărești. Cât despre notația radius-ului, o vezi pe schiuri (ex. 16 m) sau prin acel sidecut în milimetri, cum ar fi 127 (vârf) / 76 (talie) / 114 (coadă). Cu cât diferența între talie și cele două extremități e mai mare, cu atât schiul e mai îngust iar curbele vor fi mai strânse.
Mici sfaturi:
- nu cumpăra schiuri mai bune decât tine;
- să nu te intimideze varietatea; există schiuri potrivite pentru fiecare;
- înainte de a cheltui, documentează-te;
- nu cumpăra echipament iarna. Te costă mult;
- nu te zgârci la clăpari. O să te doară zgârcenia. La propriu;
- dacă ai ocazia, cumpără schiuri vechi de un an-doi, în special de la centrele de închiriere din străinătate, la final de sezon. Sunt ieftine și aproape noi;
- cumpără schiuri cu legături integrate, adică gata montate pe schiuri (și dedicate acelor schiuri), care culisează în funcție de flexarea schiului. Doar așa vei fi sigur că talia schiului, cea mai importantă de altfel, va fi valorificată;
- nu te lăuda că ai schiuri de competiție doar fiindcă sunt scumpe și scrie „race” pe ele. Schiurile de concurs nu se vând oriunde, sunt mult mai rigide, plus că sunt fabricate din cu totul alte materiale și după regulamente specifice;
- nu schia anapoda. Adică nu schia pe pârtie cu schiuri big mountain și, în powder, cu schiuri scurte și înguste;
- cumpără schiuri mai scurte și flexibile dacă ești începător, mai lungi și rigide dacă ești avansat;
- cumpără echipament second-hand doar dacă este, încă, de calitate și dacă îți corespunde ca stil și nivel.